SERVICII GERIATRIE și GERONTOLGIE
Din dragoste pentru seniori, prevenim și tratăm bolile specifice vârstei.
La Academia Seniori, principala noastră preocupare este să oferim servicii medicale care să crească speranța de viață a pacienților dar, mai ales, numărul de ani de viață independenți – longevitatea activă. Calitatea vieții este pusă în centrul îngrijirilor acordate pacientului. Totodată, suntem preocupați ca pacienții să fie înconjurați de o atmosferă caldă, familială, fiecare fiind tratat în mod individual, conform nevoilor pe care le are.
Când este recomandat să apelezi la servicii medicale de geriatrie?
De cele mai multe ori vârsta cronologică nu corespunde cu vârsta reală a organelor și a sistemelor unui individ aparent sănătos. De aceea, cunoașterea vârstei reale ne permite să inițiem metode atât preventive, cât și curative, pentru a asigura o îmbătrânire frumoasă, fără semne de boală.
Evaluarea clinică a pacienților include evaluarea medicală, psihologică, nutrițională, funcțională și socială. Evaluarea geriatrică, realizată cu ajutorul unei echipe multidisciplinare din Academia Seniori, permite obiectivarea problemelor seniorilor, evidențierea resurselor și a capacităților de autoîngrijire ale acestora, precum și aprecierea nevoilor de asistenţă medicală şi socială.
Cele mai frecvente boli geriatrice
Pe măsură ce înaintăm în vârstă, problemele de sănătate pot varia de la boli cardiovasculare și neurologice, la boli reumatice, metabolice, cardiovasculare și neurodegenerative. De aceea, abordarea problemelor de sănătate trebuie inițiată precoce, iar afecțiunile cronice monitorizate pe tot parcursul vieții.
Cui se adresează?
Pacienților care se confruntă cu: boli cronice – cardiovasculare, neurologice, osteoarticulare, metabolice pentru care oferim evaluare, diagnostic, monitorizare și tratament.
Punem accent pe prevenția bolilor cronice cerebrale și cardiovasculare la pacienții supuși factorilor de risc cum ar fi stres cronic, fumat, dietă inadecvată, sedentarism, dereglări metabolice.
Servicii medicale de geriatrie:
-
Evaluare clinică completă;
-
Evaluarea statusului cognitiv;
-
Evaluarea psihologică completă;
-
Evaluarea biologică în scopul diagnosticului, monitorizării și prevenției;
-
Evaluare cardiovasculară;
-
Evaluare interpretare imagistică completă;
-
Diagnostic de vârstă – cronologică vs biologică.
Academia Seniori oferă servicii medicale care să crească speranța de viață a pacienților, dar mai ales numărul de ani de viață independenți – longevitatea activă prin:
-
Diagnosticul și tratamentul afecțiunilor pacientului vârstnic;
-
Managementul bolilor cronice (diagnostic, monitorizare, consiliere, prevenție secundară etc.);
-
Diagnosticul și monitorizarea bolilor neurodegenerative (demență);
-
Prevenție primară și secundară, evaluare factori de risc și tratament personalizat prin evaluare geriatrică standardizată.
Echipa noastră interdisciplinară coordonează împreună fiecare caz în parte, de la nevoile de îngrijire a seniorilor până la reducerea pericolelor reprezentate de aceștia, scopul nostru principal fiind de a ne asigura că îngrijirea primită sprijină obiectivele fiecărui pacient și ale celor dragi. Costul pe zi de spitalizare 200 lei/zi.