Caută
  • Alex

Ziua internațională a fericirii

Cu toții ne dorim să fim fericiți și viața este mai fericită atunci când suntem împreună. Așadar, să sărbătorim împreună fericirea și să fim parte din această zi specială!

Legătura dintre sănătate și fericire

Fericirea și sănătatea sunt legate oarecum prin expresia “râsul este cel mai bun medicament”. Însă, oamenii de știință chiar au descoperit conexiuni importante - fericirea și o bună stare de sănătate merg mână în mână, afirmă aceștia. Există studii prin care s-a descoperit că fericirea menține sănătatea inimii, contribuie la întărirea sistemului imunitar, reduce stresul și, nu în ultimul rând, sporește longevitatea.

Iată care sunt beneficiile acestei conexiuni strânse între fericire și starea de sănătate, potrivit cercetărilor:

  1. Fericirea îți protejează inima. Există studii potrivit cărora fericirea reduce hipertensiunea arterială și echilibrează ritmul cardiac (pulsul), contribuind la diminuarea extrasistolelor. Un alt studiu, desfășurat pe o perioadă de zece ani, a scos la iveală faptul că participanții fericiți au avut un risc scăzut de a dezvolta boala coronariană.

  2. Fericirea îți întărește sistemul imunitar. În cadrul unui experiment derulat în 2003, 350 de adulți au ales să fie voluntari și să se expună la răceala comună. Înainte de a se expune, cercetătorii i-au chemat de șase ori în două saptămâni și i-au întrebat cât de mult s-au confruntat cu emoții pozitive, dacă s-au simțit energici, mulțumiți, calmi în acea zi. După cinci zile în carantină, participanții care au simțit emoțiile pozitive au avut risc scăzut de a dezvolta răceala.

  3. Fericirea combate stresul. Stresul nu ne afectează doar la nivel psihologic, ci declanșează modificări biologice la nivel hormonal și al tensiunii arteriale. Cercetările arată că fericirea temperează aceste efecte și ne ajută să ne recuperăm mai rapid.

  4. Fericirea ameliorează durerea. Studiile demonstrează că emoțiile pozitive au efecte asupra stării de bine, iar nivelul ridicat de emoții pozitive (entuziasmul) atenuează simptome precum durerile musculare cronice din artrită, amețeală, senzația de arsură în piept.

  5. Fericirea combate bolile și dizabilitatea. Fericirea este asociată cu îmbunătățirea unor afecțiuni cronice severe, nu doar a durerilor acute.

  6. Fericirea aduce longevitate. Într-un celebru studiu, în care au fost incluse călugărițele catolice, arată că cele care s-au considerat că sunt mulțumite și fericite au trăit cu 7-10 ani mai mult decat cele mai puțin fericite. Cercetătorii au mai descoperit în cadrul altor studii că nivelul scăzut de satisfacție cu multe fluctuații – de exemplu, un nivel instabil de fericire – a fost asociat cu decese premature în comparație cu cei care au declarat doar un nivel scăzut de satisfacție.

  7. Fericirea și căsătoria. S-a demonstrat că mariajul îi menține pe membrii cuplului mai sănătoși.


Dăruiește! Fă lucruri pentru alți oameni!



4 afișări0 comentarii

Postări recente

Afișează-le pe toate